Categorie: FITT 2019

„Orașul-satelit” al Clujului se mândrește cu Festivalul Internațional de Teatru ajuns anul acesta la a treia ediție, în toiul verii, sub noul și activul director Cătălin Grigoraș, El a ridicat mult ștacheta calitativă, în trei ani, printr-un repertoriu mai variat incluzând marcante nume de invitați. Locurile de prezentare sunt la sediu, la Centrul “Ion Rațiu”, vechea Fabrică de Bere și stradal, demonstrând deschiderea pentru toate genurile de spectatori, care au participat în număr impresionant la evenimente. Publicul a venit și de departe atras de generosul program și se cuvine să lăudăm numeroșii elevi și studenți care au ajutat entuziaști la bunul mers. Voi comenta două din spectacolele festivalului: De la Ovidiu la Mihai Eminescu și Călătoarea și Shakespeare.

Actorul Emil Boroghină, renumit pentru spectacolele de acest gen, a încântat publicul cu un program-maraton de recitare din memorie: o oră „cu Ovidiu” și 30 de minute din Eminescu! Textele, alese și pregătite cu minuțiozitate, ca și cunoscuta măiestrie recitatorică dau impresia, mai ales la Ovidiu, prin chipul nobil al senectuții actorului, că îl vedem pe însuși iubitul poet al epocii augustine, damnat să trăiască departe de măreața Romă. Am trăit, cu el, evoluția sentimentelor de respingere a geților autohtoni care îl sperie prin sălbăticia lor, până la acceptarea și admirația pentru ei, scriind chiar în limba lor! Poeziile selectate din Eminescu au subliniat genialitatea sa, trecând prin toate temele esențiale ale liricii sale: iubirea, trecerea, soarta geniului, istoria și emoționante „analize” social-politice valabile și astăzi. Aplauze generoase au încununat finalul și talentatul actor și director al Festivalului Shakespeare a rămas, modest cum e știut, să dialogheze cu publicul prezent. Remarcăm muzica perfect adecvată a lui Bogdan Marinescu, imaginile video de Marius Perțe și Ciprian Duică, discret conduși de regia Alinei Hiristea (Teatrul Nottara & Teatrul Național «Marin Sorescu», Craiova).

Vremea caniculară n-a împiedicat publicul (mulți tineri!) să umple sala mare a cochetului teatru turdean la Vizitatoarea și Shakespeare (Teatrul Dramaturgilor Români). Condiment nostalgic: autoarea, apreciata dramaturgă Lucia Verona, îmi mărturisește că a debutat la Turda, acum 41 de ani, lucru pe care actorul Marius Bodochi îl anunță, la final, în aplauzele celor prezenți. Călătoarea și Shakespeare – ce ascunde acest titlu incitant? Spectatorii află, peu-à-peu, ca într-o piesă cu suspans de Agatha Christie, că se cercetează „a doua moarte” a lui Shakespeare în epoca noastră! Regia e semnată de Ruxandra Bălașu (și muzica discret adecvată), tânără actriță de talent a Teatrului independent Coquette, absolventă și de regie (2017). Scenografia simplă și eficientă a experimentatului Daniel Divrician (și costumele) reliefează jocul actorilor și lasă mult loc de acțiune: un fel de „car festiv”, ca o „mini-scenă” ambulantă, niște perdele albe, în spate, un scaun regizoral.

Începutul îl face, cu mult umor, Directorul / Pavel Bârsan – îmbrăcat ca un papagal, în culori țipătoare – unui teatru care pregătește o premieră și vom vedea renumitele „forme fără fond” maioresciene. E tiranic și plin de aroganță, știindu-se sprijinit „de sus”: fiica sa e colegă de clasă cu a ministrului culturii. Talentatul actor cucerește imediat publicul cu umorul când frust-clovnesc, când subtil, satirizând cunoscute figuri reale. Urmează o scenă simptomatică pentru multe spectacole: trei perechi de tineri tot repetă, cinci minute de plictis și nervi, o „unitate” coregrafică de 30 de secunde! Se sugerează caruselul infidelității perechilor din Visul unei nopți de vară, intenția autoarei fiind evidentă: ironizarea fetișismul regizorilor contemporani pentru minimalizare și chiar „extirparea” textului, serializarea și golirea de sens a acțiunilor.

Apar enigmaticele personaje Călătoarea / Monica Davidescu și Shakespeare „reînviat” / Marius Bodochi, care o va „ghida” prin culisele teatrului de azi. Aluzii la celebra comedie a epocii de aur (anii ’60) a Hollywood-ului, când Dacă e marți, e Belgia! turiștii americani știau unde sunt. Extins la teatru: doar titlul a rămas din piesele celebre și cei doi constată nu doar că E ceva putred în Danemarca, ci în toată lumea! Deși prezentată acum 15 ani, tematica n-a pierdut nimic din cruda și trista actualitate, dimpotrivă s-a acutizat! Așa ni se dezvăluie dedesubturile „casting”-urilor, când au prioritate pilele, nu talentul: o reușită Ofelie (și alte roluri) / Claudia Dionise e respinsă cu sarcasm (nu are „propteli”) de Regizoarea / Dana Voicu, o sclifosită fără habar de profesie – „haioasă” și adecvată vestimentația ei ca un „pom de iarnă” stil punk: rasă în cap, costum de blugi rupt, zorzoane metalice. Însă o acceptă pe catastrofala Alexandra Gabriela Niță – Conu’ Leonida (și alte roluri) când află, de la Asistent / Gabriel Costan, că e odraslă de ministru. Rolurile se oferă după același „principiu” sau „alegerea” unui ar-vrea-să-fie-actor doar pentru bicepși și aspect atrăgător: Alexandru Făiniși / Hamlet, alte roluri – o scenă ilară, unde se dezlănțuie talentul ei comic! Capabilul Alexandru Mandu / Ghiță Pristanda, alte roluri abia e acceptat… Consecințele se vor vedea la repetițiile ridicole: mostre de incapacitate ale celor implicați aduc o cascadă de situații râsu’-plânsu’ în teatrul actual. Este o montare Big Will „golit” de Shakespeare, vizibilă în altă ridicolă imitație à l’americaine cu the making of: „Ofelia” vine și trece de 6-7 ori printre doi actori strigând: Vai ce… pute aici! Unul se scuză mereu: Mie-mi pute gura, iar lui picioarele! Publicul aplaudă verva plină de imaginație, comicul slap-stick, de situație, limbaj, mimică etc. Actorii joacă cu plăcere, conduși de regizoare cu mână sigură și oferind destulă libertate de improvizație îmbogățind, astfel, spectacolul.

Călătoarea (= Publicul) și, mai ales, Shakespeare intervin mereu încercând să salveze teatrul de calitate și relațiile dușmănoase dintre actori printr-un magic truc de „oprire” a acțiunii, însă „era comedianților”, prevăzută și descrisă de Graham Greene, nu poate fi schimbată nici de un mare spirit renăscut! Cocktail-ul de după premieră arată infantilitatea și suficiența multor reprezentanți ai teatrului actual: se bea „la greu”, se chiuie prostește, se laudă reciproc fără legătură cu realitatea și, când Shakespeare le arată cum să joace, e ucis „a doua oară” de infatuații actori – memorabilă scenă! Lucrurile se precipită caragialesc: incapabilul director e demis, însă vine un „dandanache” mai prost decât Farfuridi, mai mișel decât Cațavencu: Asistentul! El montează o panaramă de „anti-piesă” la modă – social-theater: actorii se scălâmbăie fără text și regie, însă plini de vulgarități, obscenități, manele și rap! O tempora, o mores…

Publicul a aplaudat cu căldură, chemând actorii la rampă de mai multe ori, împreună cu autoarea Lucia Verona și regizoarea Ruxandra Bălașu.

Multiplele manifestări din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru din Turda îşi etalează splendoarea în aceste zile pe scenele municipiului, în Salină sau pe Pietonală, locuri unde iubitorii de frumos au ce admira. Au loc vernisaje în săli de expoziţii sau în foaierul Teatrului Aureliu Manea, sunt anunţate lansări de carte. La Salină, printre sutele de vizitatori veniţi din toate judeţele ţării şi din străinătate, evoluează zilnic „figurinele de sare”, statui vivante întruchipate de actorii teatrului, strecurându-se printre fotografiile Foto Trix expuse de Gigi Melinte. Pictorul Cornel Vana e implicat în workshop-ul Clovni şi măşti, iar la Galeria de Artă „Valer Suciu” expuene pictorul Petru Purcariu.

La fosta Fabrică de bere, numită acum Fabrica de Timp Liber, înainte de a intra la spectacolele programate acolo se pot privi cu încântare picturile lui Oleg Rusnac reunite sub titlul Simbioză. Aici a avut loc o interesantă producţie teatrală tip Atelier, după Livada de vişini, realizată la Universitatea din Craiova, Departamentul de Arte, în regia semnată de Haricleea Nicolau. Ineditul montării fragmentelor din piesa lui Cehov stă în convenţia structurată pe ideea de repetiţie în care oscilaţia între personaj şi actor dezvăluie culisele şi deconstrucţia întregului. Publicul are impresia că spectacolul se construieşte chiar în faţa lui. Virtuala regizoare, desprinsă din personajele piesei, este Charlotta Ivanovna, interpretă Ioana Stama, care „dirijează” din umbră şi creează, cu ajutorul unui clinchet de trianglu, câte un stop cadru semnificativ, decupând imagini picturale din acţiune. Un examen, un experiment teatral nu lipsit de importanţă pentru actorii în devenire de la Universitatea din Craiova.

La Cafeneaua Papion, au loc de obicei lansări de carte, activităţi în care este implicată minunata actriţă turdeană Doina Şoproni, gazdă primitoare, sensibilă la vibraţia versrilor, atentă mai ales cu publicul tânăr. Editura Dokia a prezentat mai multe cărţi, unele direct legate de teatru, scrieri dramatice sau arhivă teatrală. Una dintre ele se intitulează chiar aşa: Repertoriul Teatrului „Aureliu Manea” şi face cunoscută cititorului activitatea teatrului din ultimele stagiuni. Profesorul Radu Creţu, directorul editurii Dokia, a prezentat scrierile satirice ale lui Ioan Indolean cuprinse în două cărţi: Să râdem fără catalog şi Să colorăm cu Bulă. Pe masa noutăţilor editoriale au fost aşezate şi celelalte producţii ale editurii: Gheorghe Cristea, Esenţe, volumul II, Ironiile Iubirii; Emil Ungureanu, Zbateri în pânza de păianjen şi Ioan Potra Mărturisiri echilibrate. În prezenţa scriitorului Mircea Ioan Casimcea, emblemă a scrisului turdean, actriţele Mihaela Deceanu şi Doina Şoproni au citit din versurile lui Gheorghe Cristea. Semnalăm în încheiere şi apariţia de ultimă oră a volumului Ispita, scurte texte dramatice de Virgil Deceanu, inspirat şi jucat dramaturg, fost director al teatrului turdean.

Au loc multe evenimente culturale la Turda în aceste zile. Oraşul de pe Arieş respiră un alt aer. Un aer artistic.

Adrian ŢION

Se pare că regizorii se întrec în năzdrăvănii vizionare atunci când vine vorba despre „teatrul absurd” şi neînţelegerile iniţiale ale spectatorului derutat, neiniţiat, devin şi mai de neînţeles (nu cu sens blagian!). Linearitatea acţiunii e abolită din start, rolul dialogului diminuat, menţinut doar atât cât să susţină invenţia vizuală, care în Rinocerii lui Iulian Bulancea de la Teatrul Municipal din Baia Mare devine precumpănitoare. Regizorul uzează de un constructivism debordant, halucinant extins spre teatrul de marionete şi de umbre. Şi asta e o minimalizare nedorită. Glisarea înspre oniric este asigurată de un preludiu pantomimic destul de lung, în care cei unsprezece interpreţi sunt prinşi, împinşi în universul mass-media ca într-o grotă plină de primejdii, sugerată de decorul format exclusiv din munţi de ziare. Ziariştii sunt zeii manipulărilor care nasc monştri. Ideea rinocerizării e aşezată aşadar de Iulian Bulancea într-o virtuală redacţie, dezbaterile se derulează prin subtila artă a animaţiei, dar aici acţiunea trenează. E un câştig stilistic, dar şi o pierdere, întrucât abstractizează căldura dialogului. Ziarele care manipulează şi îndoctrinează prin ştiri inventate sau abil orientate îşi enunţă prin personajele ionesciene neliniştile căderii în fanatism şi uniformizare. Replici din finalul piesei sunt rostite în primele secvenţe vorbite, totul pare un vertij din care bietul Berenger nu poate ieşi, e acoperit de ziare, de gloata dezumanizată care nu prinde carnaţie reală pe scenă, deşi el încearcă să se salveze. Rinocerii sunt doar umbre proiectate pe peretele realului drapat cu ziare. Când acesta se ridică, îşi fac apariţia, într-un macabru dans alegoric foarte reuşit, stihiile realului coşmaresc, înălţate pe picioroange hidoase, poate chiar mai sinistre decât „naturalii” rinoceri. E limpede, ne pasc tot alte forme de rinocerizare acută. Spectacolul băimărenilor are coerenţă şi substanţă, primeşte o anume strălucire şi gravitate prin jocul susţinut al actorilor. Păcat că uneori ei lipsesc de pe scenă, se agită doar umbrele. Foarte omogenă în ansamblu, trupa este formată din Dorin Griguţă, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Ruxandra Lăzărescu, Raul Hotcaş, Carmen Ciobanu, Alex Macavei, Doru Fârte, Marin Ciucă, Iulian Bulancea, Alexandru Costache. Actorii trebuie să mânuiască figurine decupate din hârtie, să se joace în lumina reflectoarelor sau în spatele draperiei, ceea ce împiedică un contact direct, mai apropiat, cu ei. Fundalul devine loc al acţiunii la semi-distanţă de public, din păcate.

Dorindu-se o „comedie romantică” antrenantă, piesa croatului Miro Gavran Totul despre femei mi s-a părut o dramoletă oarecare, încropită din scurte secvenţe vivante despre viaţa unor femei şi relaţiile dintre ele. Cele trei actriţe, sub bagheta lui Felix Crainicu de la Teatrul Arte dell’Anima din Bucureşti s-au străduit să creeze bună dispoziţie şi să impresioneze, întruchipând personaje diferite, de la bebeluşe la nonagenare, într-un stil mozaicat şi totuşi acelaşi, fără prea evidente transfigurări, dar punând mult suflet în interpretare. Corina Dănilă, Adriana Titieni şi Crina Linţă formează un trio valorizant al textului prin angajarea energiilor artistice neîndoielnice. Din păcate, enigma aninată în titlu s-a redus la tropotul pantofilor pe scândura scenei la desele intrări şi ieşiri ale actriţelor.

Obositul con Leonida e revitalizat în travesti de Irina Movilă, iar Marius Bodochi îmbracă hainele şi duhul Eftimiţei în adaptarea după Caragiale, cu titlu mişcat din ţâţânile clasice, Revoluţie şi artificii. Desigur, în acest ludic demers, trebuia schimbat şi sexul Saftei, astfel că ea devine… Marius Drăguş. Poznele se ţin lanţ în această lectură ultra-dezinhibată a textului, „împodobită” cu scălâmbăieli de două voci valoroase, transpunere ce ne-a amintit de montarea excepţională a lui Aureliu Manea din 1978 cu Dorel Vişan şi Gelu Bogdan Ivaşcu, două păpuşi automate trezite la viaţă de Safta.

Minunaţi animatori ai spectacolului de stradă s-au dovedit Mercedes M. Garcia şi Pablo Raffo din cadrul companiei Duo Laos din Spania, etalându-şi disponibilităţile comice şi magice în Ortos aires de pe pietonală.

Incitant până la roşu e demersul Alinei Neagu de la compania Teatru de Kartier din Bacău în Spovedania unei videochatiste, text şi regie Vali Bolat. Un one girl show incisiv, extras din tehnologia chat şi industria sexului, susţinut cu vehemenţă şi tensiune dramatică de o actriţă cu real potenţial expresiv, ce întruchipează o fiinţă dinamică, dotată cu un temperament voluntar bine pus în evidenţă. Nonconformismul ei duce la dramă şi la dezvăluiri sinistre. E o problematică extrem actuală, care trage perdeaua de pe tabu-uri ipocrite.

Comedia de situaţie a lui Marc Camoletti amuză din nou în montarea Ateneului din Iași, Atenţie aterizăm! E regretabil că spectacolul s-a desfăşurat în sala studio, neîncăpătoare pentru râsul debordant şi aplauzele spontane ale spectatorilor înghesuiţi pe un număr limitat de scaune în comparaţie cu numărul doritorilor. Echipa condusă de Daniel Onoae a beneficiat de toate şiretlicurile pentru a stârni comicul servit la fix de ingenioasa împletire a replicilor cu situaţiile bufe, revărsate în cascade. Concepţia montării porneşte chiar de la Daniel Onoae, care s-a văzut pe el însuşi interpretându-l pe Bernard şi i-a reuşit. Umbra lui Florin Piersic n-a apăsat nicidecum peste jocul lui, dar parcă el s-a sustras discret, a dat mai mare amploare lui Robert, prietenul ajuns la Paris, interpretat de Dragoş Maftei. De menţionat calităţile de comediană cu schepsis ale Alexandrei Paftală în Berta şi omogenizarea în alerteţea acţiunii a celor trei stewardese interpretate de Erica Moldovan (Janet), Ana Hegy (Jaqueline) şi Cezara Fantu (Helga). Mecanismul comediei de situaţie a funcţionat impecabil. Hazul a fost pe măsură.

Încă două spectacole puternice trebuie neapărat menţionate în această trecere în revistă a festivalului turdean desfăşurat sub egida „libertăţii de a alege”. Andrei Mihalache a ales să monteze la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu Azilul de noapte, după Maxim Gorki, piatră de încercare pentru mulţi regizori atraşi de compoziţii grandioase de acest fel. Lumea marginalilor lui Gorki e încadrată într-un decor greoi, poate mai greoi decât cel din spectacolul Despre oameni şi şoareci, impunând vizual o abordare de un realism robust binecunoscutului text clasic. Acelaşi Alexandru Radu construieşte un decor masiv rotativ, trădând un stil ce ţinteşte grandiosul şi monumentalul, fără rabat la calitatea încărcăturii baroce a scenei. Impresionant şi dominator apare Luka interpretat de Marian Negrescu, bătrânul înţelept cu alură de sfânt pribeag, aciuat în cloaca dezmoşteniţilor sorţii, azilul lui Kostâliov. Radu Botar excelează în rolul Satin din scena finală, de mare forţă, când cinicul idealist căzut în patima băuturii pledează pentru adevăr şi recunoaşterea demnităţii umane („În om e tot adevărul!”). Din numeroasa distribuţie, alături de cei evocaţi deja, se detaşează Cătălin Grigoraş, interpretul lui Vaka Pepel, hoţul umanizat de iubirea pentru Nataşa (Mădălina Ciobănuc), care îl ucide pe Kostâliov (Dan Calotă) într-o încăierare. De asemenea, convingător şi bun partener pentru Radu Botar este Eugen Titu în rolul baronului decăzut, tovarăş de beţie al lui Satin, ironizat de borfaşii azilului. O insinuare a ridicării din această groapă imundă este fredonarea Internaţionalei la un moment dat, imnul celor năpăstuiţi, murmurat ca virtuală salvare din mizerie. Azilul de noapte al lui Andrei Mihalache a fost şi cel mai lung spectacol prezentat în festival: 2 ore şi 30 de minute cu pauză. Dar derularea acţiunii este ţinută în constantă tensiune dramatică, aşa încât nu sunt secvenţe care să treneze.

La 43 de ani de la debutul său în rolul Crăcănel pe scena Teatrului din Turda, Tudorel Filimon a urcat din nou pe scenă în acelaşi rol în montarea comediei lui Caragiale D’ale carnavalului de la Teatrul Principal bucureştean, în regia lui Dan Tudor şi scenografia Corinei Grămoşteanu. Cu vedete de talia Manuelei Hărăbor, Corinei Dănilă, simpaticului Tudorel Filimon şi lui Gabriel Fătu, succesul de public a fost garantat, deliciul interpretărilor hrănind din plin aşteptările turdenilor. Admirabile au fost costumele realizate de Geanina Punkosti şi „măştile” neconvenţionale, distribuite din „bucătăria teatrului” ca ajustate tigăi de inox ce menţin ilaritatea apariţiilor la cote înalte de bună dispoziţie. Eficienţa unei reţete de succes a fost validată şi la Turda.

Recordul acestei ediţii a FIT-ului turdean a fost stabilit printr-o salbă de spectacole excelente, magnetice reprezentări ale formelor în mişcare, la care se adaugă trena de experimente cu adevărat relevante, arătând diversitatea formelor de manifestare teatrale de ultimă oră. Pe durata festivalului, acuza de provincialism a fost eludată cu desăvârşire.

http://tribuna-magazine.com/magnetism-teatral-la-fitt-2019-ii/

TRIBUNA MAGAZINE – NR.407 16-31 AUGUST 2019