LOCAȚIE: SALA MARE
REZERVĂRI LA NR. DE TEL.: 0264 311 952
BILETE ONLINE: CLICK AICI
Un spectacol cine-teatral de Radu Botar și Mălina Andrei
„De ce DI A LOG și nu pur și simplu, legat, DIALOG? Poate pentru că noul mod de viață la care suntem, de ceva vreme, invitați cu insistență a lua parte orbește, ca să nu fim condamnați la moarte, la inexistență, noul modus vivendicare ne propune, în schimbul libertății de a fi, garanția protecției absolute sub umbrela atotcuprinzătoare a unui nou Dumnezeu, desprăfuit, cică, de trecuturi și origini mitice, progresist, cum ar veni, se vrea a ne oferi, într-un vizibil neo gratiat (un fel de cușcă modernă – dacă există așa ceva) spre a fi feriți de lumina curajului de a mai fi oameni, în accepținea istorică și bine cunoscută. Adică, oameni după chipul și asemănarea unui Dumnezeu care a costruit o lume în care râsul era vaccin al durerilor și tristeților iar plânsul o tămăduire și liniștire a sufletului. Oameni bine definiți în gen, indiferent de culoare, rasă, sex plus orientare și credință spirituală, născuți din părinți adevărați, curați, pe numele lor MAMĂ și TATĂ.
Apoi EL – personajul – se mai întreabă, așa, ca tot omul, acum poate fără prea multe speranțe de a găsi un răspuns just dacă, oare: Mai suntem noi oameni? Și dacă, totuși, da… cum? Mai este nevoie, azi, de visare, de poezie, de o viață cuprinsă, în drumul ei, între un trecut și un prezent, către viitor?… Un viitor! Mai avem noi putere, răbdare, încredere să ne ascultăm unul pe celălalt cu sufletele deschise, curate? Mai avem noi nevoie de poveste? De frumosul simplu -dar simplu!- ca să nu ne referim la frumosul mai mult ca… frumosul perfect? Ce e rău și ce e bine? Ce mai e bine, azi?…
Întrebări, iată. Justificate. Și nu sunt toate! Altfel ce-ar mai fi viața asta, nu? Întrebări de la un DI către un LOG. Și invers. Trecute printr-un A frânt de inconștiența unui prezent născut din negarea înțelesului simplu și ancestral: Suntem pentru că alții au fost, facem, încă ceea ce facem, pentru că alții au făcut înaintea noastră ca noi, la rândul nostru, să fim!…
Dar, noi, acum, cum suntem? Ce mai suntem? Iată. Neînțelesul de lângă noi nu are altă dimensiune decât… indecisul.
DI A LOG este, desigur, înainte de a fi, totuși, un spectacol, o mărturisirea unui CREZ. În același timp, un omagiu adus înaintașilor întru frumos…
Oare veți mai avea curiozitatea, sincer, să vă așezați într-un DIALOG curat, cinstit și direct cu propriile suflete? Iată întrebarea!… Restul?… Tăcere!…” – RADU BOTAR
”Dialog” – iată un cuvânt căruia, timpul pe care-l trăim acum atât de dureros, de dramatic, i-a spart cu violență și ignoranță conținutul.
Și iată doi artiști care, în căutarea sensului pierdut, încearcă printr-o muncă creativ-minuțioasă de arheologi ai sufletului, să refacă din aceste cioburi esența umanității – comunicarea.
Iată un spectacol care și-a propus să provoace din necesitatea stringentă a unei luări de atitudine, sub forma cea mai onestă și puternică, pe care o pot manifesta doi oameni cărora li s-a îngăduit timp de zeci de ani marele privilegiu ființării pe și prin scenă.
Și nu cred că se poate începe rezolvarea unei disfuncționalități decât atunci când începi cu tine însuți cu foarte mult curaj și nesfârșită libertate, dând la o parte orice delimitare, preconcepție, gratie, printr-o expunere scenică totală și foarte responsabilă a minții și sufletului, în ideea susținerii adevărului a cărui valabilitate a fost demult demonstrată istoric.
Nu cred că există pe lume îndrăzneală mai frumoasă decât Aceea care să te împlinească, să te înnobileze ca Artist și ca Om, indiferent de natura și modalitatea provocării.
Așadar m-am lăsat provocată de un text pe cât de poetic, pe atât de lucid ancorat în realitate, am îndrăznit să mă manifest scenic sub forme neexplorate până acum de mine, intrând într-o relație sinceră și incredibil de plăcută cu magia cuvântului rostit, mi-am oferit bucuria unică de a mă reexprima și reinventa prin mișcarea laborios gândită și creată, am îndrăznit să cochetez cu imaginea de film și taina ei, am îndrăznit să fiu eu,altfel, cu toate frământările mele de acum, în speranța că voi găsi Calea către toți cei care vor avea curiozitatea să vină ca să vadă, ca să ne vadă, ca să simtă, ca să ne simtă, în ideea ”să învățăm să ne simțim, să ne hrănim din nou…cu noi”.
Și dacă în final voi reuși să provoc măcar o secundă de emoție în oamenii din fața mea, înseamnă ca tot travaliul meu a reușit, și că nimic nu a fost în zadar.” – MĂLINA ANDREI
Distribuție:
EL – Radu Botar
EA – Mălina Andrei
Scenariul și regia: Radu Botar
Coregrafia: Mălina Andrei
Asistent regie: Bogdan Constantin | Regie tehnică: Sorin Pungan | Sunet: Emanuel Bolovan | Lumini: Cristian Greculescu | Sufleur: Filofteia Popescu | Proiecție video: Florin Rotaru | Afiș: Maria Botar
